Selecție pentru bursă de cercetare 2022

Anunț de selecție pentru bursă de cercetare 2022*

Fișa stagiului de cercetare

Structura care oferă stagiul: Proiectul Jean Monnet rețea European Capital of Culture and Cross-border Urban Cohesion**

Contact: lect. dr. Corina Turșie, manager de proiect (corina.tursie@e-uvt.ro)

Studenți eligibili: masteranzi în anul 2 la programele masterale ale PFC (atât ale Departamentului de Științe Politice, cât și ale Departamentului de Filosofie și Științe ale Comunicării), cât și ale CBG (Departamentul de Geografie).

Durata internship: februarie-aprilie 2022

Tematici de cercetare (la alegere):

  • Capitale Europene ale Culturii și dezvoltare urbană
  • reziliența sectorului cultural în context pandemic în pregătirea anului Capitală Culturală Europeană

Obiectiv:
Stagiul urmărește să analizeze:

  • Măsura și modalitățile în care titlul de Capitală Europeană a Culturii contribuie la dezvoltarea urbană în orașe aflate în regiuni de frontieră. Care este rezultatul demersurilor create pentru a pregăti orașul pentru anul de deținere a titlului de Capitală Culturală Europeană precum și moștenirea acestuia, asupra dezvoltării urbane?
  • Măsura și modalitățile în care sectorul cultural local s-a adaptat în context pandemic pentru a derula în continuare proiecte și programe menite în pună în aplicare programul Capitală Culturală Europeană. Care sunt bunele practici în materie de reziliență a sectorului cultural local? Cum se schimbă practicile culturale în context pandemic? Ce viitor pentru programul Capitală Culturală Europeană în ansamblul său?
  • Pe perioada stagiului se va realiza atât o analiză a documentelor (Bid Book, Strategia culturală pe termen lung a orașului, documente de monitorizare a implementării) cât și interviuri cu actori cheie din orașele analizate, asupra următoarelor subiecte:
  • Sub ce formă a fost luată în considerare dezvoltarea urbană ca obiectiv al orașului capitală culturală, în documentele oficiale ale candidaturii? Ce instrumente de măsurare a dezvoltării urbane au fost propuse? Ce date au fost colectate până în prezent?
  • Care au fost marile proiecte de dezvoltare urbană propuse și ce s-a făcut până acum? având în vedere că Timișoara ar fi trebuit inițial să dețină titlul în 2021, dar a primit o amânare de 2 ani, din cauza pandemiei, ce ar putea face în plus Timișoara până în anul 2023, pentru a mobiliza prin cultură dezvoltarea urbana?
  • Cum văd actorii culturali dezvoltarea urbană? Există locuri potrivite pentru implementarea proiectelor culturale în oraș? Ce ar trebui îmbunătățit?
  • Cum pot administrațiile locale să încurajeze activitățile culturale prin demersuri de dezvoltare urbană și teritorială? Cu ce obstacole se confruntă acestea?
  • Sub ce formă a fost luată în considerare cooperarea transfrontalieră în documentele oficiale ale candidaturii? Dar în acțiunile implementate până în prezent? Care este legătura acestora cu dezvoltarea urbană sau teritorială?
  • Ce strategii eficiente de reziliență au pus în aplicare actorii culturali – publici sau independenți – pentru a-și continua activitatea în pandemie? De unde au primit sprijin? De unde ar fi dorit sprijin suplimentar?
  • Ce transformări ale proiectelor/programelor/acțiunilor lor culturale au operat în context  pandemic?
  • Ce viitor pentru programul Capitală Culturală Europeană în fața unor noi provocări (contextul unor valuri succesive pandemice?) Ce adaptări ar fi necesare pentru ca programul să își atingă obiectivele?

Metodologie:

  • studiu de caz asupra Timișoara 2023 și complementar, asupra încă unei Capitală Europene ale Culturii, din trecut sau viitor, având poziționarea într-o regiune aproape de frontieră
  • interviuri (online, telefonice) cu actori cheie implicați în programul Capitală Europeană a Culturii în orașele vizate și cu actori politici, reprezentanți ai administrației publice locale
  • analiza documentelor

Bursă de cercetare:

  • 3 luni
  • 400 Euro/lună
  • perioada: 1 februarie-30 aprilie 2022

Calendar de lucru:

  • luna 1: analiza documentelor
  • alcătuirea grilei de interviu și a listei actorilor cheie de contactat
  • luna a 2-a: – realizarea interviurilor
  • prelucrarea datelor colectate
  • luna a 3-a: – prelucrarea datelor colectate
  • redactarea raportului de cercetare.
  • +alte activități punctuale, organizatorice sau de cercetare în sprijinul managerului de proiect.

Evaluare finală:

  • raportul de cercetare va avea aprox. 20   pagini, cu structura: introducere, metodologie, rezultate, discuție, concluzii.
  • poate reprezenta o secțiune sau un sumar al lucrării de disertație, care va trebui predată conform calendarului examenului de susținere a disertației (la începutul lui iulie 2022)
  • susținerea publică a disertației ca examen de final de studii în anul universitar 2021-2022.

Alte detalii:

  • unde va fi cazul, lucrarea poate fi supervizată în cotutelă între managerul de proiect CECCUT/UVT și un cadru didactic titular al masteratului de unde provine studentul.

Numărul de stagii disponibile pentru anul universitar 2021-2022: 1

Selecția candidaților se va face pe baza a două probe:

  • Analiza dosarului de candidatură cuprinzând: Scrisoare de motivație (argumentând asupra interesului pentru tema de cercetare) și CV (în lb. română, engleză sau franceză).
  • Interviu (în limba română).

Dosarul de candidatură se va expedia la adresa: corina.tursie@e-uvt.ro, până cel târziu 20 ianuarie 2022, ora 12.00. Data și ora interviului (în luna ianuarie 2022) va fi anunțată prin email candidaților cu 48 de ore în avans.

*Notă: în anul universitar 2018-2019 studentul bursier CECCUT a fost Ștefan Lorint, Masterand an 2 – IDMGA/PFC. În anul universitar 2019-2020 studenta bursieră a fost Mădălina Glonți, Masterandă an 2/CBG. În anul universitar 2020-2021 studenta bursieră a fost Dana Țurcan, Masterandă an 2 PPA/PFC.  Rapoartele de cercetare vor fi disponibile la www.ceccut.eu.

**with the support of the Erasmus+ Programme of the European Union, Jean Monnet Network 2018-2021, Project Reference: 599614-EPP-1-2018-1-LU-EPPJMO-NETWORK, “L’intégration communautaire de politiques culturelles: Capitales européennes de la culture et  de la cohésion urbaine”(CECCUT).